În viață, se întâmplă de multe ori ca, oameni sinceri și binevoitori să ofere ajutor de mare valoare financiară, morală sau spirituală dar, să ajungă să fie dezamăgiți de faptul că beneficiarii ajutorului sunt nerecunoscători sau uită cu ușurință ajutorul primit. Uneori, binefăcătorul are parte chiar de ostilitate sau experiențe cel puțin neplăcute în urma actului său caritabil. În acest context, unii dintre cei dezamăgiți rămân cu un gust amar, își schimbă comportamentul și își promit că nu vor repeta „greșeala” de a mai ajuta pe cineva. De aici și celebra zicală despre „facerea de bine”… Deși, în aparență, faptele justifică oarecum această concluzie, în realitate, ea este total greșită și vom vedea ulterior de ce.
Inevitabil, se naște o întrebare… Oare de ce se întâmplă atât de frecvent astfel de lucruri și nu sunt doar excepții?
Nu voi aminti aici concepte din psihologie precum „sindromul salvatorului” sau „Complexul Mesia”. Abordarea psihologică încearcă să găsească o cauză în traumele din copilărie, adică în elemente ale unui trecut ce nu poate fi schimbat. Chiar dacă se încearcă apoi o cale de rezolvare a problemei, ea este cumva de forma unor sfaturi de a nu mai face ceva și de a face altceva. Aceasta nu este o soluție reală. Omul poate ar fi făcut altfel dacă i-ar fi permis structura sa interioară. Dar reacțiile sale sunt determinate de întreaga sa ființă în ansamblul ei. Stima de sine pierdută în timpul unor traume din copilărie nu poate fi recâștigată doar în urma sfatului unui psihoterapeut de a te stima mai mult. E chiar amuzant. E ca și cum ai sfătui un concurent la olimpiadă, la săritura în înălțime, să sară mai sus decât toți ceilalți dacă vrea să devină campion olimpic! Asta vor toți concurenții. Nu l-ai ajutat cu nimic așa. Nu l-ai ajutat să devină capabil de acel salt de excepție.
Așadar, să analizăm acum lucrurile dintr-o perspectivă spirituală și nu doar socială sau relațională.
Mai întâi să ne amintim că toate acțiunile unui om (fapte, vorbe, gânduri) sau ale oricărei ființe, au ca sursă propriul său nivel de evoluție a conștiinței individuale. Acest nivel este determinat de cunoașterea și experiențele acumulate, de propriile convingeri sau de propriul sistem de valori. Astfel că, este imposibil ca două conștiințe individuale să se afle exact pe același nivel de evoluție. Fiecare dintre noi avem propria educație, propriile reacții emoționale, o anumită viziune despre lume și viață etc. Nu numai că suntem diferiți de cei din jurul nostru, ci și unici în Univers. Dacă binevoitorul se așteaptă ca alții să reacționeze exact cum ar reacționa el însuși, în mod cert, așteptările sale vor fi înșelate și dezamăgirea este asigurată.
Ar fi de dorit să înțelegem cu toții că bunele intenții, compasiunea și chiar iubirea nu sunt suficiente pentru a ne feri de încurcături, resentimente și chiar suferințe. Nici măcar inteligența nu garantează acest lucru. E nevoie de cunoaștere spirituală pentru asta.
Omul înțelept caută să înțeleagă legile care guvernează Existența, le respectă, le aplică și astfel nu experimentează niciodată dezamăgirea.
Și atunci, cum procedăm? Cum putem da curs unui impuls interior de a oferi ajutor, de orice natură, fără a experimenta consecințe nedorite? La prima vedere, a-ți ajuta aproapele nu pare să necesite un manual de instrucțiuni, nu-i așa? De cele mai multe ori, o facem fără să ne gândim prea mult. Și astfel apar complicațiile…
Probabil că știți cu toții faza cu tânărul dornic să facă fapte bune care ajută o bătrânică să traverseze strada deși ea nu vrea. Exemplul este oarecum exagerat, dar scopul este de a sublinia importanța liberului arbitru.
Aprofundând subiectul, am identificat 4 reguli de bază în legătură cu acordarea unui ajutor. Simpla reținere și respectare a lor vă pot scuti de majoritatea problemelor ce apar frecvent în astfel de situații. Le voi reda pe scurt ceva mai jos. Mai multe detalii veți găsi în tema cu același titlu: Ajutorul.
Iar pentru cei care vor să descopere de unde provin aceste reguli, aș spune că este necesară înțelegerea unor definiții și concepte din spiritualitate precum Liberul arbitru, Scopul existenței, Fapte bune, Evoluția conștiinței, Compatibilități inforenergetice, Binele și răul.
Iată cele 4 reguli:
- Ajutorul se dă doar celui care îl solicită personal!
- Ajutorul se oferă din ceea ce prisosește și nu cu prețul sacrificiului personal!
- Ajutorul se oferă necondiționat și fără așteptări!
- Soluția trebuie să fie total compatibilă cu beneficiarul!
***
Un alt aspect care generează frustrare și dezamăgire este lipsa de apreciere din partea celor apropiați. Un proverb binecunoscut ce exprimă, pe scurt, această idee este cel care spune că:
„Nimeni nu e profet în satul său.”
Explicația este că, persoanele apropiate, cum ar fi membrii de familie, prieteni, colegi, vecini, cunosc într‑o anumită măsură, atât calitățile cât și defectele, imperfecțiunile sau greșelile unui om. Ei au împreună o istorie în spate, cu bune și cu rele. În aceste condiții, aspectele negative cunoscute afectează decizia de a-i urma sfaturile sau exemplul, chiar dacă acestea sunt foarte bune.
Părinții sau bunicii probabil că te vor trata, de cele mai multe ori, ca pe un copil și nu ca pe un sfătuitor înțelept, chiar dacă asta ai devenit cu adevărat.
Pe de altă parte, copiii ajunși la maturitate sau încă din adolescență, urmează rareori sfaturile părinților. Și acest lucru se întâmplă, de obicei, dacă părinții au greșit frecvent față de copii (prin severitate, control excesiv, indiferență etc.) sau dacă, prin comportamentul lor, nu au reprezentat chiar exemple demne de urmat în viață.
Toate aceste aspecte induc oamenilor o doză considerabilă de subiectivism în evaluarea situațiilor și diminuează credibilitatea persoanei în cauză. De cele mai multe ori, un străin va avea mult mai multă credibilitate atunci când cineva are nevoie de un sfat, o soluție, o consiliere, mai ales dacă acestea sunt însoțite de recomandări pentru schimbări importante.
Pentru a putea beneficia de valoarea informațiilor oferite de cineva apropiat, este necesară o anumită maturitate și înțelepciune care să asigure obiectivitatea evaluării și detașarea de personalitatea mesagerului.
Dacă Universul îmi oferă ocazia de a primi o informație de valoare, un adevăr universal, este lipsit de sens să emit o judecată meschină asupra persoanei prin care vine acea informație. Ideal ar fi ca omul să aibă discernământ și să-și activeze intuiția pentru a evalua informația primită.
O exprimare mai plastică a situațiilor de acest fel este oferită printr-un sfat din înțelepciunea populară:
„Să faci ce zice popa, nu ce face popa.”
Urmând acest sfat, în loc de o judecare inutilă, vom putea dobândi, uneori, cunoaștere valoroasă ce ne poate ajuta să mai urcăm o treaptă pe scara evoluției conștiinței individuale.
Evaluați informația primită și nu mesagerul!
Va multumesc pentru informațiile foarte bine explicate. Aici am de rezolvat cu mine anumite credințe,sau,sa înțeleg ce convingeri subconstiente ma aduce mereu in starea salvatorului.