Din cele mai vechi timpuri, omul a căutat să înțeleagă mediul înconjurător, natura în toată diversitatea și complexitatea ei, cerul nopții înstelat și intangibil, dar și propria ființă și rolul său în acest misterios și complicat dans neobosit al Existenței. Această dorință de cunoaștere a împins căutătorii adevărului în două direcții diferite care, în funcție de metodele utilizate, au generat și dezvoltat două mari domenii: știința și religia. Într-o primă etapă, în lipsa tehnologiei, religiile au predominat vreme îndelungată. Dar, odată cu dezvoltarea tehnologică, știința a avansat foarte mult pe tărâmul cunoașterii umane lăsând în urmă rigiditatea dogmelor religioase.
Din păcate, cele două domenii, urmând căi total diferite, s-au aflat într-un permanent conflict care continuă și astăzi. În anumite perioade istorice, acest conflict nu s-a manifestat doar la nivel ideologic sau metodologic, ci a dus la pierderea multor vieți omenești. Inchiziția și războaiele religioase denotă doar primitivism și nu evoluție a conștiinței umane. Ne place să spunem că omenirea a făcut progrese uriașe până în prezent. Dar, așa cum observa foarte bine S. N. Lazarev în cartea sa „Karma”, evoluția speciei noastre a fost orientată într-o direcție tehnologică și prea puțin spirituală. Nu ducem lipsă de inteligență, ci de înțelepciune. Majoritatea oamenilor ce trăiesc astăzi într-o societate căreia îi spun „modernă”, „civilizată”, încă se mai omoară între ei sau își rezolvă neînțelegerile prin violență. Aceștia nu se deosebesc cu nimic, ca atitudine și nivel de conștiință, de oamenii cavernelor. Au schimbat doar bâtele cu rachete de croazieră și drone ghidate de inteligența artificială. Și pentru că, în război, adevărul este prima victimă, psihopații care provoacă și întrețin războaie pe planetă, adevărații vinovați de genocid, nu sunt niciodată cei arătați cu degetul în mass-media. De asemenea, nici motivele reale ale declanșării războaielor nu sunt cele declarate public.
Deși religiile promovează înalte valori morale precum iubirea și iertarea, sau atributele diviniății, este imposibil să nu se ajungă și la fanatism religios și războaie „sfinte”.
Deși știința ar trebui să ne ofere soluții pentru o sănătate mai bună și pentru prelungirea vieții, noile tehnologii sunt secretizate și aplicate mai întâi în cursa înarmărilor pentru a crea arme care ucid cât mai mult și cât mai eficient.
De ce se întâmplă toate acestea? De ce predomină setea de putere și de dominație asupra altora, sau chiar dorința de control total planetar? De ce cred unii că sunt „popor ales” și că toți ceilalți oameni sunt pe aceeași treaptă cu animalele și că trebuie tratați ca atare sau chiar uciși? De unde atâția indivizi cu manifestări psihopatologice?
Cauza primară este una singură: nivelul foarte scăzut de evoluție a conștiinței individuale. Incultură, ignoranță, indiferență, egoism extrem, răutate gratuită, comportament animalic. Acești oameni sunt victime sigure ale oricăror forme de manipulare. Acești oameni trăiesc permanent într-o stare de conștiință a separării, cu o atitudine de respingere și conflict, în competiție cu ceilalți și mult prea rar în relații de colaborare.
Prin comparație, un aspect esențial al manifestării oricărui spirit evoluat este respectul pentru viață, sub toate formele ei. Atitudinea predominantă este colaborarea, cooperarea, manifestarea conștiinței unității, grija pentru binele Întregului.
Dacă această civilizație umană are deja câteva mii de ani vechime, suficient timp pentru a fi descoperit Adevărul Ultim despre Existență, de ce mai există atâta întuneric în conștiința majorității? Pentru că, indiferent pe care dintre cele două căi vei merge, vei fi educat tot în conștiința separării, pentru că știința și religia au fost menținute separate. Acestea sunt două domenii care diferă radical prin faptul că se ocupă de elemente diferite. Religia are ca element central spiritul (conștiința). Știința studiază alte două elemente: informația și energia. Altfel spus,
religia = conștiință fără știință
știința = știință fără conștiință
Spiritualitatea reușește să unească cele două domenii într-un mod armonios.
În fizică, există principiul complementarităţii ce a fost exprimat de către Niels Bohr prin citatul său celebru: „Contraria non contradictoria sed complementa sunt” (Contrariile nu sunt opuse, ci complementare).
Acest tipar al complementarității îl putem observa pretutindeni. Și aș vrea să amintesc aici doar două exemple, extrase din cele două domenii:
- În taoism găsim simbolul care reprezintă foarte sugestiv Armonia Universală, „Calea” optimă de evoluție, în acord cu Legile Universale, care include și armonizarea celor două principii complementare, Yin și Yang.
- Pentru cei familiarizați cu domeniul IT, putem spune că tiparul complementarității îl regăsim, de exemplu, în sistemul PKI (Public Key Infrastructure). Acesta se bazează pe utilizarea unei perechi de chei, publică și privată, pentru a cripta sau semna electronic documente. Un astfel de document poate fi citit sau verificat în privința autenticității doar dacă te afli în posesia ambelor chei. Cu una singură nu poți face nimic.
Într-o emisiune TV, întrebat ce este spiritualitatea, un pastor a dat cel mai scurt răspuns posibil: spirit plus realitate.
SPIRIT + REALITATE = SPIRITUALITATE
Pentru a simplifica, observăm că de spirit se ocupă religia, iar de studiul realității se ocupă știința. Putem spune că, într-adevăr, religia și știința pot fi privite ca jumătățile unui întreg numit spiritualitate.
RELIGIE + ȘTIINȚĂ = SPIRITUALITATE
Două discipline dogmatice care, de-a lungul secolelor, s-au exclus reciproc prin anumite canoane. Religia s-a limitat la textele sacre, iar știința nu s-a atins de spirit deoarece acesta nu a putut fi măsurat și cuantificat. Astfel, alegerea oricărei variante oferă o viziune incompletă asupra realității și nu poți ajunge la înțelegerea Adevărului Ultim despre Existență. Și fiecare dintre ele a criticat-o pe cealaltă pentru lipsurile ei și pe bună dreptate. Cunoașterea spirituală presupune o abordare holistică ce le armonizează pe amândouă. Există mulți autori și oameni de știință care au îmbinat într-un mod inspirat știința cu religia, iar câteva exemple în acest sens pot fi David Bohm, Fritjof Capra, Amit Goswami, Michio Kaku, Nassim Haramein, Rupert Sheldrake, Bruce Lipton, Barbara Ann Brennan, Gregg Braden, Allan Watts, Eckhart Tolle, Joe Dispenza, John Hagelin și exemplele pot continua. Dintre autorii români cu contribuții remarcabile în domeniul spiritualității aș aminti doar câteva nume precum Mircea Eliade, Ioan Petru Culianu, Constantin Noica, Vasile Andru, Dumitru Constantin Dulcan, Mihaela Gheorghiu și mulți alții.
În realitate, conflictul dintre religie și știință a fost mereu, este și va fi absurd și întreținut artificial. Diferențele de viziune au fost create intenționat așa. Nu este vorba despre o greșeală strecurată undeva care se perpetuează de milenii și pe care n-o vede nimeni. Întotdeauna, cei care au condus lumea, au deținut cunoașterea spirituală dar, au ținut-o departe de public. Asta fac și acum și asta vor face mereu. Deoarece „cunoașterea înseamnă putere”, iar ignoranţa înseamnă neputinţă și suferinţă. În Evul Mediu, poate cea mai „întunecată” perioadă din istoria omenirii (care nu degeaba a fost denumită Dark Ages), aceste învățături au fost ocultate, ascunse, studiate doar în interiorul unor societăți secrete. Dacă unii oameni simpli reușeau cumva să intre în posesia lor, să le înțeleagă și să le aplice, erau declarați eretici sau vrăjitori și erau arși pe rug sau uciși în chinuri groaznice. Aceste pedepse exemplare erau aplicate cu scopul de a descuraja orice dorință de acces la acest tip de cunoaștere.
Chiar și astăzi, la nivelul actual de civilizație, este păstrată intenționat această separare pentru ca mulțimea să nu posede cheia înțelegerii Existenței, a Adevărului Ultim și astfel să atingă Eliberarea. Metodele de control și dominare pot avea succes doar dacă masele sunt menținute în ignoranță. Un exemplu în acest sens este faptul că, cel puțin în occident, programa învățământului de stat, atât mediu cât și superior, conține știință, literatură, artă, poate și religie, dar nu include elemente de cunoaștere spirituală autentică. Deși au existat mereu maeștri spirituali iluminați care au lăsat umanității învățături pline de înțelepciune, de o valoare inestimabilă, nimic din toate acestea nu se studiază în instituțiile de învățământ. Poate crede cineva că este vorba despre o eroare, o întâmplare?
Așadar, cunoașterea spirituală rămâne un demers pur individual al celor care au dorința și determinarea necesară pentru a continua. Dar, este important ca fiecare să înțeleagă de la început că spiritualitatea nu este pentru oricine. Ea poate spulbera convingeri, poate schimba radical relațiile interumane de orice fel, modul de viață, alimentația, înțelegerea conceptelor de boală, sănătate, suferință și va schimba, cu siguranță, sistemul propriu de valori. Totul se va schimba. Cel care alege să urmeze o cale spirituală va trece printr-o transformare ireversibilă a întregii sale ființe și a perspectivei asupra realității. Așadar, toate acestea nu sunt pentru cei comozi, rezistenți la schimbare, autosuficienți și pentru care ignoranța sau plăcerile de moment reprezintă sursa fericirii lor. Spiritualitatea presupune, în primul rând, sete de cunoaștere, de a înțelege măcar propriile experiențe, traumatizante sau nu, răbdare, responsabilitate și curaj.
Dar, ceea ce este cel mai important de reținut este că, o cale spirituală autentică are ca scop cunoașterea Adevărului Ultim și trăirea fiecărei clipe în concordanță cu acest Adevăr. Aceasta necesită o abordare holistică, multidisciplinară din care nu putem exclude nimic din ceea ce constituie Existența însăși.
În concluzie, dacă Adevărul Ultim este unul singur, orice disciplină care își propune a studia și a descoperi Adevărul, va ajunge, în final, la aceleași concluzii.
Cu alte cuvinte, dacă facem o comparație cu un vârf de munte, majoritatea oamenilor nu vor fi dispuși să facă efortul necesar cuceririi vârfului, ci vor prefera o viață ușoară și confortabilă. Dintre cei atrași de frumusețea și măreția înălțimilor, mulți vor alege drumul bătătorit și lung. În schimb, câțiva temerari mai bine antrenați vor escalada pereții verticali de stâncă, înfruntând orice provocare. Indiferent de calea aleasă, cei care vor ajunge în vârf vor avea aceeași perspectivă, a unui orizont mult mai larg decât și l-ar fi putut imagina vreodată.